În acest atestat se va prezenta în cuvinte mari felul în care Norvegia își întreține PIB-ul, de la metode mai tradiționale precum agricultură și pescuit la metode mai moderne precum extragerea gazelor naturale și turism. Se va prezenta metoda prin care Norvegia reușește să nu devină dependentă de exploatarea limitată a resurselor naturale găsite pe teritoriul ei.
ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI
Tema aceasta a fost aleasă din cauza unui interes anterior în politica și economia altor țări. Geografia politică și înțelegerea lumii din jurul nostru este foarte fascinantă. Personal eu vreau să știu ce se întâmplă în alte spații, alte state sau alte comunități, vreau să înțeleg cât de diferiți suntem noi față de alții deoarece există așa de multe diferențe între țări. Am avut un interes foarte mare în economia acestora și Norvegia mi-a ieșit ca un exemplu foarte interesant a unei economii solide. Deși nu am decis să merg pe calea economiei eu încă am un interes ocupațional al geografiei la nivel economic și cultural.